Vai vai vai ce vreme! Sa stai acasa si sa numeri banii, nu alta. In timp ce Cat fotografiaza ploaia (ca asa i-au zis aia de la ziar, desi el a fotografiat-o si saptamana trecuta), eu stau pe la biblioteca si incerc sa devin mai desteapta:). Si mai informata. Nush cat o sa-mi iasa, dar I’d better come up with somethin’ good daca tot sunt aci la jurnalism. Adica la tata si mama jurnalismului, cum se lauda astia prin Missouri.
Americanii nu-mi pot pronunta numele. Nu-l tin minte cand il spun, li se pare mega-complicat. Cata a patit la fel, insa s-a obisnuit sa-si pronunte numele in engleza, that is [Cah-tah-leen]. Eu insa nu prea stiu cum imi suna numele in engleza. Pana la urma Cata a ajuns Cat (ceea ce mi se pare foarte normal si frumos). Mie mi s-a spus Mia. Si mi-a placut.
Flat Nasty e un loc de cam 800 acres (nush sa transpun asta in mp sau kmp) cu dealuri stancoase si paduri. E un loc de joaca enorm pentru grown-ups. Pentru barbati in special. Care-si fabrica masini si fac trasee periculoase, cu bolovani enormi, pe care apoi sa le traverseze. Cu diverse ocazii. Ieri a fost “15 hours nightmare”. Adica au venit mai multi nebuni, li s-a dat o harta cu un traseu si ei au plecat la drum. Calatoria avea sa se sfarseasca a doua zi dimineata la 7.30 cand era micul dejun.
Cat&Mia au ajuns acolo sa faca poze. Adica eram “on assignment”. Insa oamenii erau asa de prietenosi si pareau ca se distreaza asa de bine, incat parca nu eram chiar la munca. Bine, eu nu eram deloc, bietul Cat insa da. Si l-am gasit pe Todd care a fost amabil si ne-a luat in his buggy (asa se numesc vehiculele astea) si ne-a plimbat o gramada. El ne-a numit Cat&Mia:).
Acuma, eu n-am nici un fel de cunostinte tehnice legate de masini. Nu ma pricep nici sa recunosc un sofer abil. Insa ieri mi-am dat seama nu numai ce inseamna sa-ti cunosti bine masina, ci si ce inseamna sa fii un sofer bun. Pentru ca numai asa cred ca oamenii aia scapa teferi de fiecare data. Ca eu una am stat cu inima in chiloti toata calatoria, mai ales cand am coborat o panta mega inclinata de am crezut ca o sa ne rasturnam naibii cu masina cu tot. Well, de data asta am niste poze si vi le arat:). By courtesy of Cat.
Azi am avut parte de o zi frumoasa in Columbia, MO. Adica a fost soare. Am facut niste mici cumparaturi pentru ai mei, ca na, asa e cand calatoresti, trebuie sa te intorci cu ceva frumos de pe unde ai fost. Apoi am cunoscut o doamna care e.. well, preot. Ca in romana nu am cum sa-i zic. Si care mai e si insarcinata pe deasupra! O sa ma duc la o slujba la ea la biserica sa vad cum e sa slujesti insarcinata:). Dar Amy e foarte haioasa. Si ne-a invitat la ea la cina. Are sot si un baiat de 3 ani, Sebastian. Acasa, Amy e o femeie normala, ca toate celelalte. E incantata ca s-a mutat in casa noua, ca are mai mult loc, ca Sebastian are un loc de joaca la subsol. Insa cred ca o femeie ca Amy nu ar putea exista la noi. Dupa cum si ea spune, doar 50% din oameni in America sunt de acord cu femeile-preot.
Pentru mine oricum toata problema asta cu religia inca e nerezolvata (la modul cred/nu cred, a fi/a nu fi… noi ce bem azi… d-astea), asa ca nu stiu cat de bine/rau este ca femeile sa fie preot sau nu. Probabil ca in felul asta am putea sa gandim si ca Dumnezeu e femeie. Si atunci makes sense (era sa zic face sens, dar cred ca ma mancati de vie).
Stati ca acu aflai ca a murit Pruteanu…
I Mac de cateva ore. L-am cumparat, emotionata, cam pe la 14.00. De atunci (acum e cam 18.00) nu m-am mai putut desparti de el. E frumos, e alb, si cand l-am deschis mi-a urat welcome. In mai multe limbi. Ca e poliglot ca mine:P.
N-am vrut sa stau prea mult pe ganduri daca sa-l iau sau nu. Acum e al meu, my precioussss, si zambesc cu gura pana la urechi. Cred ca o sa va arat si niste poze, because Cata a imortalizat momentul:P. Dar mai incolo.
In Columbia e urat si ploua, nu e musai frig, insa nu prea avem pe unde sa ne plimbam pe vremea asta urata. Asa ca we hang around, probabil ca mai incolo scoatem nasu’ p-afara sa vedem ce se mai intampla.
Aseara am fost la film (Columbia e un oras mic, insa are un Hollywood theatre ca multiplexu bucurestean), la “The other Boleyn girl”. In sala cam vreo 10 oameni. Pana la sfarsit n-am mai ramas decat eu si Cata… cred ca nu prea a fost pe placu americanilor povestea asta cu istoria Angliei.
So me happy now. Ceea ce va doresc si voua.
Nu pot, dear, sa te refuz, asa ca particip si eu la leapsa ta si de data asta o s-o dau mai departe pentru ca nu mai vreau sa fiu aia buna. Asta pentru ca:
1. sunt mult prea buna (toleranta, ingaduitoare, intelegatoare)
2. mi-e greu sa spun NU
3. nu-mi plac starile conflictuale. D-aia nu ma cert niciodata. Daca ma cert, tot eu ma simt vinovata. Ca sa evit asta, fac diverse compromisuri din care pana la urma nu iese nimic bun
4. sunt cam pisaloaga. Sau poate ca imi place sa cocolosesc lumea din jur. Sau poate ca sunt over-responsible. Insa rezultatul e ca sunt pisaloaga.
5. nu-mi plac gleznele mele
6. nu-mi place cum imi sta cand n-am dormit bine de cateva luni si am tone de chestii pe cap. Atunci ma uit in oglinda si ma sperii
7. uneori tind sa fiu cam fixista:)
8. nu sunt deloc egoista
As vrea sa aud de la: Robi, Miri, Ciupercutza, Andressa, Dono care sunt cele 8 chestii care nu le plac la ei.
(fac linkurile later ca acum ma duc sa beau niste starbucks. E dimineata si nu ma pot trezi fara cafea:))
Later edit: am facut linkurile. M-am plimbat prin Columbia azi. Prin ditamai campusul universitar cum eu nu am vazut ever. Cu tot shi traba: recreation hall, fraternities, surorities (d-alea cu alpha pi gamma upsilon - jur ca asa am vazut pe o cladire, upsilon:)), catamai stadionul, catamai terenul pentru softball, o biblioteca bestiala (mai ca m-as apuca de scoala in conditiile astea, acu, la batranete).
Plus americance care umbla in pantaloni scurti si slapi, in conditiile in care eu eram mega infofolita. Cam aiurea, zau. Pentru mine, ca doar eu fac nota discordanta p-aci.
Si m-am indragostit iremediabil.
De un MacBook alb si frumos. Pe care doresc sa il posed one day, impreuna cu toate componentele sale.
I woke up in the city that never sleeps:). Aici in Queens la var’mea totul e foarte calm si linistit. Blocuri dragute, toate cu fire escape, din caramida aparenta. Mici, de maxim 6 etaje.
Ieri, insa, in Manhattan, de fapt la Macy’s, am simtit ca ma ia un atac de panica de toata frumusetea. Nu ma mai tineau picioarele, nu mai stiam care e scara de coborare, nu voiam nimic decat sa ies. Am iesit repede de acolo, impiedicata, si am dat de puhoiul de oameni, ca roiul de albine… fuck, mi-am zis, n-am scapat nici aici!
Am traversat si m-am asezat pe o bancuta unde am tras doua tigari una dupa alta (din RO din aeroport n-am mai fumat pana ieri. Ciudat, nici n-am prea simtit nevoia). Mi-am revenit si am luat-o la picior din nou. Cu mai putin forte de data asta.
Dar azi e o alta zi:).
Si C. are dreptate: d-aia ma simt asa de normal in orasul asta, pentru ca vizual il cunosc demult, din toate filmele care m-au bantuit de-a lungul vremii. Iar eu, ca un adevarat fan Seinfeld si Sex &the City, am devorat cu ochii tot ce puteam din lumea aia. Asa ca acu, ajunsa aici, mi se pare ca totul e familiar. Plus ca nu te simti strain, aici sunt asa de multi “straini” ca abia auzi americaneste pe strada (in metrou ori e chineza, ori e spaniola).
Hai c-am fugit. babay!
Ma dor picioarele. Cred ca maine o sa am febra musculara. Acum acasa e 2 noaptea, la mine in lista de messenger, in afara de ecostin si iatzi, nu e nimeni online.
la var-mea in casa e cald si simt ca ma ia somnu’ si pe mine, desi o sa visez agitat, asa cum e si orasul asta. Cu toate ca am nimerit aici in duminica Pastelui, iar la 10 a.m. nu prea era lumea pe strazi. In China Town ce mai era agitatie. Cu toate astea, pana la 4 p.m. cand am ajuns eu in Times Square deja era lume multa pe strazi. N-am vazut the flower show de la Macy’s ca mi-era prea foame, poate maine. Pe doamna statuie a libertatii am vazut-o de departe, de pe ferry-ul care duce spre Staten Island. Iar orasul de sus, de pe Empire tot maine. la fel si Central Park si Rockefeler.
Joe… astia au H&M la fiecare intersectie de St. cu Ave.!!!! Nush ce ma fac.
Ma duc sa-mi fac traseul pentru maine.
Buna dimineata, Bucuresti:).
Hai ca pana aci a fost ok. Un drum normal cu avionul pana la Paris (putea fi Varsovia sau Praga just as well), cateva ore ce trec repede mai ales cand ai companie. Eu urasc sa calatoresc singura. Asa ca, daca gasesc cu cine sa vorbesc, mi se pare ca trece timpul mai repede. Langa mine in avion a stat o doamna profa de mate care mergea la fiica-sa in Seattle. Frumos. Tanti foarte de treaba. Mi-a dat informatii utile despre ce se intampla cand ajung in aeroport la NY, ce e frumos de vazut (well, aici am eu o listaaaaa sa n-o pot duce) si am impartit frateste Paris Match si Elle.
Asa ca am ajuns la CDG (huge airport - nu ca as fi eu umblata dar e imensa, domn’ doctor!), am intrat la parfumuri, n-am gasit Gucci Rush 2, am plecat sa-mi caut poarta, am gasit-o, m-am intors la parfumuri, am trecut pe la snacks, mi-am luat niste ceva de rontait si un Vanity Fair cand dau cu ochii de CyberCafe…. pai cum sa nu ma tenteze internetu cand am timp berechet de pierdut? Bine, nu chiar berechet, dar totusi:).
Cel mai tare si cel mai tare aici este messengerul in franceza:)): Alina saisit un message. Deconnexion de AncaM. Connexion de Vicky. idle=inactif. busy=occupe (cu accent ascutit pe e). Ia uite, connexion de mihneaboy:)). Foarte tare treaba asta.
De fapt e haios netul in franceza:). Recherche Google - J’ai de la chance:)). Plus un prieten care ma intreaba daca am tastatura “azerty”. Secventa “azerty”. Wtf? Cica francezii au altfel tastaturile: “pe primul rand de litere stinga sus e tasta “a” urmata de “z” urmata de “e” si “r” si “t” ” incheiat YMcitatul.
Eh… cam asta fu pana acu. Mai am 12 minute de net si o ora pana la imbarcare.
probabil pentru ca simt ca a venit primavara cu adevarat am stat foarte mult afara. Am mers destul de mult pe jos. M-am plimbat singura pe strazi cum faceam prin facultate. Nu m-am gandit la nimic.
Aseara am fost la “Restul e tacere”. Nu-s critic de film, nici macar nu ma pricep, insa mie mi-a placut. Nu-mi puteam explica de ce la sfarsit imi venea sa aplaud ca la teatru (oare pentru ca finalul are un impact asa de puternic incat ai impresia ca omul e in fata ta, pe scena, nu e o “umbra miscatoare pe pereti”?) si de ce-mi venea sa plang. Cateva secunde dupa terminarea filmului aveam impresia ca nu ma pot misca de pe scaun, ca trebuie sa-mi dau seama what hit me. Nush exact cat e de bun, cat e de bine facut, nu ma pricep la cadre sau la tehnici de filmare…. important e, cred, ce-mi ramane in cap dupa ce am vazut un film. Si mai cred ca Nae Caranfil are talentul asta de a face filme care-ti raman in cap.
In alta ordine de idei, vineri seara am fost si eu pentru prima data la Roblogfest. Recunosc ca nu m-am interesat indeaproape ce se intampla p-acolo, adica nu stiam prea multe despre cum se dau premiile, cum se jurizeaza, etc. Am ajuns acolo ca sa ma vad cu lumea. Si chiar asta am facut. M-am intalnit cu Ciupercutza, ceea ce m-a bucurat nespus, cu Lamaie si eCostin, cu Piticu, cu Zoso, cu Greger (care n-a vrut sa ma bage in seama din prima ca probabil ii cadeau tresele). Nu mi-a placut faptul ca tolo.ro a participat si a castigat vreo doua premii la concursul asta. Sau poate ca am eu o perspectiva gresita asupra lucrurilor. Dar sincer, eu una nu prea as avea sanse sa iau vreun premiu, in caz ca mi-as dori asta, daca as concura cu tolo.ro. Pentru ca nu vorbim de pe aceleasi pozitii. Si cred ca nu trebuie sa explic prea multe ca sa ma fac inteleasa. Asa ca m-am invartit p-acolo prin inghesuiala si am baut o bere, insa nush de ce parca nu ma simteam prea in largul meu. Am plecat in Barfly unde m-am vazut cu Ciresile mele preferate, insotite de o gasca de indieni. Am stat putin si p-acolo si am plecat acasa. Si asta a fost Roblogfestul meu. Totusi, la ecostin gasiti dovada miscatoare a faptului ca am fost acolo, iar Piticu detine si el vreo doua poze din cele o mie in care apar eu. Cred ca alte bloguri au explicat deja exhaustiv ce si cum s-a intamplat acolo, asa ca eu nu cred ca ar trebui sa mai adaug ceva.
Ma duc sa incep sa-mi fac bagajele. Saptamana viitoare pe vremea asta voi fi la NY:) hopefully.
Asa mi-as fi dorit sa pot pune un emoticon in titlu! Unu d-ala care isi smulge parul din cap:)). Pentru ca asta ar cam descrie starea mea de acu: am treaba si nu am chef de ea, maine o sa am o zi grea, dar pana atunci trebuie sa-mi iau bilete de avion. Da, o iau din loc din nou. Cred ca am intrat intr-o zodie de calator, nu prea vreau sa stau linistita. Acum, de exemplu, m-am gandit sa ma duc pana in America:)). Pai ce, nu-s toate verisoarele si prietenele mele p-acolo? Eu ce am, raie, sa nu ma duc? Bine, ma duc pentru ca e Cata acolo, that’s the main reason:). Si, cum am decis sa plec destul de curand, sunt zapacita de cap cu avioanele si plecarile si tot ce implica nebunia asta:). But it’s really funny, ma si vad pe aeroport in NY, ca picata de pe luna. Noroc ca am o verisoara (si) acolo care ma va culege:).
Wack to bork now!