anurim

M-am intors chiauna de la Vama. Am fi vrut, evident, sa evitam nebunia de pe drum, asa ca am plecat tarziu, relaxati, dupa ce ne-am luat porumb copt, cercei si alte nimicuri. Oh well, cred ca la putin timp dupa ce am iesit din Constanta a inceput Coada. E cu C nu cu c, pentru ca asa ceva nu cred ca am mai vazut. Se intindea depaaarte rau de tot, iar noi inaintam cu viteza melcului. De fapt, leit-motivul Cozii a fost o baba care ne depasea constant.. by walking. Si ideea ca ea, mergand agale, ne depasea pe noi care stateam ca prostii in masina, ne ca oftica sincer. Si am inceput sa facem scenarii: ca din cauza nebuniei create de statul la coada o hacuim pe baba. Apoi eu filmez si dau totul pe www, in exclusivitate. Dupa care, din puscarie probabil, as face o petitie online catre autoritati sa faca ceva cu drumurile astea ca uite in ce hal ne pot aduce (dialogurile au fost muuult mai spumoase, dar acum e 1.34 in za morning si nu ma simt prea funny).

But in the end am scapat de Coada. Iar eu o sa dorm vreo 3 ore si apoi o sa plec la gara unde ma sui frumusel in tren si plec la mine acasa. Sunt convinsa ca o sa fiu albsolut zombi maine cand va trebui sa fac fata neamurilor care vin sa vada cat de mare am mai crescut.

Melodia de mai sus am ascultat-o de cateva ori in masina si mi-a placut. Din nefericire nu am avut rabdare sa caut pe youtube un video mai bun.

Starea de azi… daca nu v-ati prins deja.

Patrice - Everyday Good
Nu se compara cu varianta live pe care am auzit-o eu in seara asta. A fost ultima, indeed, insa a fost absolut dementiala. And get this: astia de citesc blogul de mai multa vreme poate isi amintesc cat de suparata am fost la Depeche Mode ca o fata de langa mine l-a luat de mana pe Dave. Oh well, de data asta nu m-am lasat si am reusit si eu, impreuna cu o turma de alte muieri, sa-l ating pe Patrice:)). S-a asezat omu’ in cur pe scena si a lasat lumea sa vina la el. Bine, nu e ca si cum ar fi patit ceva rau or anything, paza nu prea era oricum, iar ala de statea in fata scenei langa noi mai ca-l busea rasu’ cand vedea nebunele cum se agita sa prinda cate o sticla de apa aruncata de basist de pe scena (ala cred ca era cam high, avea niste miscari in el sa mori de ras nu alta) sau prosopul aluia de la tobe.

All in all mi-a placut tare:) chit ca a fost intr-o luni si nu era lume prea multa. In curand sper sa am si niste poze, ca colegu’ David a avut bafta sa fie close enough pentru niste cadre bune:)

later edit: iaca niste poze cu mine de la concert. Poze cu Patrice din concert vedeti aici, pe blogul fotografului in devenire David:).

E numai vina lui eCostin. Bine, nu chiar numai vina lui, insa de la el a pornit totul. De cand m-a dus cu scuteru’ la o filmare despre motociclisti.
Apoi, dupa ce si-a luat motoru’, si dupa ce si za robi a ajuns sa vina la munca tot pe doua roti, in biroul nostru tema “motoare” e deja la ordinea zilei. Bine, nici postul meu cu porcosenii n-a trecut neobservat:). Si acu, din cauza oboselii, a nesomnului, a caldurii, a lipsei de aer, a verii… m-am gandit ca o motocicleta e tot ce am nevoie:). Am si gasit-o. Adica a gasit-o eCostin (asta cred ca s-a saturat sa ma auda in fiecare zi cum il rog sa ma dea si pe mine o tura cu motoreta lui).

Dansa este Honda NSR125, an de fabricatie 1999, 15000 km, pret 2200 euro, foarte buna cica “pentru incepatori sau pentru fete micute”…
How about that?

Your arms around me

starea de azi e putin indusa. insa cred ca a ajuns sa ma cotropeasca melodia asta pentru ca I was available, ca sa zic asa:P.

Am dormit vreo 8 ore din ultimele 48. Nu-mi pare rau. Insa sunt franta de oboseala. But hey, de cate ori am ocazia sa beau beri si tequille cu prietena mea din copilarie care locuieste in LA? Cam o data la 3-4 ani, va zic eu.

oh well, azi nu sunt prea able to articulate anything whatsoever, so I’m leavin’ ya folks with this great song. Loved it.

Dupa cum am spus si ieri, a contat foarte mult feelingu de dinainte de meci si din timpul meciului (pana la un punct), nu faptul ca dupa primul gol ne-am tuflit toate iar Boquita nici macar sa flirteze nu mai avea chef. Mai jos aveti dovada miscatoare a dezamagirii noastre. Si nu numai!!! Mai, cum se vede ca am de unde sa invat sa comentez meciuri! De cand ma uit la UEFA Champions League din motive de “voci”, cred ca a inceput sa se prinda ceva de mine. Macar un pic de intonatie acolo:)).

Daca doriti sa vedeti Boquitele intonand imnul Romaniei sau o poza cu cele 4 gratii cu palarii tricolore, mergeti pe blogul superadminului meu, responsabil de toata aceasta tevatura.

Se apropie ora meciului cu Olanda si prin birouri a inceput nebunia:). Se simte ca toata lumea nu mai are stare, cel putin eu nu mai am chef de nimic, si colac peste pupaza, am primit si o palarie tricolora (nu numai eu, cam toata lumea), asa ca avem un birou pestrit si foarte agitat. Well, chiar daca ne vom intoarce dezumflati acasa, cred ca starea asta de dinainte, de asteptare si entuziasm e mai misto ca orice.

nothing really ends

Din seria “una pe zi cu mine”, melodia de azi e dEUS - Nothing really ends. O piesa pe care am auzit-o prima data in Que Pasa cam acum un an. Mi-am dat seama ca am nevoie de cate o melodie pe zi ca sa-mi setez starea. Starea de azi e dEUS:).

Am diacriticeeeeee!!!! Să vezi și să nu crezi!! Me is happy now! Și asta s-a întâmplat datorită colegului meu de la Grafică, Nicu:). Nu e fan Mac, însă se pare că a știut mai bine ca mine (care eu, între noi fie vorba, numai m-am plâns, însă mare lucru n-am făcut) să caute pe Google:)). Și asta numai pentru că m-am văicărit în recreație, vulnerabilă ca roza Micului Prinț, că asta ar fi singura problemă pe care o are my precioussssss.
Uite, Boquito, d-aia mă duc eu la țigară:).