Cu toate astea, azi am rabufnit. Nu cred ca am fost extrem de amenintatoare, nu-mi sta in fire, dar mi-am pastrat cumva starea de furie ca sa nu ma calmez si sa nu cumva sa ajung sa fiu prea impaciuitoare, ca o bunica obosita cu nepoti prea nastrusnici.

Ma irita oamenii care nu fac ceea ce spun ca fac atunci cand spun ca fac. Mai ales daca trebuie/ajung sa ma bazez pe ei. Ma scot din minti oamenii care vor sa ma duca cu zaharelul, care nu-si asuma vina, care evita raspunsurile, oamenii care se prefac, oamenii care ma mint doar pentru ca e mai simplu asa. Ma enerveaza la culme oamenii care incearca sa-mi intre in gratii facand tot ce trebuie sa faca pentru ca apoi sa-si dea arama pe fata si sa dea cu mucii-n fasole, bazandu-se pe faptul ca eu o sa-i dojenesc impaciuitoare, fara sa-si ia vreo sapuneala zdravana. Nu-mi plac oamenii care exagereaza si scot lucrurile din context just to make their point. Si nici cei care nu stiu sa primeasca o critica si au impresia ca numai ei au dreptate. Ma obosesc oamenii indecisi, cei care spun NU fara sa-mi dea un argument valabil, oamenii pentru care numai problemele lor exista, cei care nu stiu sa asculte.

Or maybe I just had one of those days…

Insa nu e numai el. In categoria asta, de barbati vintage, intra si Dave Gahan, Alain Delon (care finally arata a barbat, nu a domnisor efeminat) sau Bruce Willis (asta cumva pe jumatate, ca-mi placea si-n tinerete). Va rog sa observati:

Sean Connery tanar:

Sean Connery batran:

Dave Gahan tanar:

Dave Gahan after 40:

Barbatii vintage nu inseamna ca-s musai batrani. Sunt un pic mai “copti”, se vede pe fata lor de golani ca au trecut prin multe, au experimentat multe, dar acum, ca stiu cum merge treaba, altfel pretuiesc lucrurile. Au in ei acel quelque-chose care ii fac irezistibili, chiar daca “bagajul” cu care vin nu e tocmai mic. Sau poate tocmai d-aia:). Sunt barbatii aia in fata carora te fastacesti la inceput si ti se pare ca orice ai face, nu ai cum sa cuprinzi universul lor, nu ai cum sa-l controlezi sau sa-l consumi pentru ca mereu isi vor pastra un loc secret la care nu poti ajunge.

Parca ar merita si ei un loc in clasificarea asta, ce zici, Maldita?

LATER EDIT: La cererea Malditei pun si pozele cu Alain Delon:)

Alain Delon tanar

Alain Delon batran

Et voila, happy now?

Iar mie imi pare ca melodia asta exprima exact starea de acum, cand suntem cu un picior in toamna. Si iar frig si ploaie si orasul asta gri, apoi ziua mea, apoi planuri de revelion si de ski si tot asa pana cand o sa ma trezesc la un moment dat ca ma intreb unde mi s-au dus toti anii si ce-am facut cu ei. Ca deja de la vreme incoace trec al naibii de repede.

Dar nu ma pot plange ca nu m-am plimbat. Din Cluj la Timisoara, un pic la Alba Iulia, la mine la tara si iar la Cluj. Si urmeaza o bucata de Istanbul impanata cu U2, intr-un roadtrip de cateva zile. De fapt, vacanta asta a fost un mare roadtrip, daca stau bine sa ma gandesc, si asta e partea care mi-a placut.

M-a enervat insa ca nu sunt in stare sa ma detasez de munca si intram, in primele zile, obsesiv pe mailul de serviciu desi out-of-office message functiona din plin. M-a enervat si ca mereu s-a gasit vreun coleg sa ma sune cu vreo problema ca apoi sa inceapa sa ma puna la curent cu ce s-a mai intamplat la birou. Iar eu nu voiam sa stiu informatiile astea. Nu voiam sa le aud vocea, sa stiu ce fac, sa ma preocupe starea lor generala. Voiam sa-i uit complet, cateva zile macar, iar daca as fi fost plecata din tara, cred ca ar fi fost mult mai greu ca ei sa ajunga la mine.

De fiecare data cand imi incepe o bucata de vacanta imi amintesc de saptamana aia perfecta la Vama de acum vreo 9-10 ani cand uitasem complet cat e ceasul, in ce zi suntem si cuvantul “trebuie”, cam ca in piesa aia a lui Sebastian, “Jocul de-a vacanta“. That thing never happened again. Si in fiecare vara sunt in cautarea acelei senzatii eliberatoare, insa parca as fi din ce in ce mai departe de ea.

Mda, e ultima zi de vacanta. Don’t ask me to be happy.

Mi-a placut ca era plin de straini in Cluj, veniti special pentru concert. In avion de la Bucuresti am venit cu niste turci, la concert am vazut vanturandu-se ucrainieni, bulgari, polonezi, unguri, am auzit niste francezi si niste nemti pe langa mine. Insa mai bine las youtube-ul sa vorbeasca si va prezint un “Fear of the Dark” clujean:).

Oh well, serenity now…

Gasisem eu o stire acum ceva vreme care-mi spunea ca femeile sunt atrase de barbati cu vocea grava pentru ca li se pare ca e un indice pentru “fertility or the ability to put food on the table”:)). Nush cat de adevarat e, insa eu cred cu tarie ca a voice can get you far enough.

The City

Am avut un ghid care ne-a ajutat sa descoperim orasul in toata splendoarea si cu toate povestile lui – astea au facut de fapt deliciul turului de-o zi prin oras. Si, evident, nefiltratele faranumarfaranumar de la Porto Arte, pe malul Begai. Asta dupa ce umblasem ore bune de la Catedrala Ortodoxa la Opera, la Piata Unirii, la Muzeul de Arta (unde am vazut colectia Corneliu Baba), la Piata Traian de unde am luat tramvaiul vechi (veeery cute) spre Piata Maria si ne-am oprit la Balcescu. Apoi ne-am intors pe malul Begai si in final la nefiltrate, ca meritam cu totii cate o bere buna (si ieftina!). Some trivia about Timi gasiti, mai bine decat v-as spune eu, la Adeline, ca ea cred ca si-a notat sau ceva de a tinut minte tot-tot.

In afara, insa, de povesti si istorie si date si diverse contexte politico-economice care au facut din orasul asta ce e acum, m-am simtit in el ca pestele in apa.

The people

Noi, astia veniti de prin alte orase am fost cativa in comparatie cu timisorenii care ne-au insotit. Pai si nu s-au incurcat, zau asa. Eram in total vreo 40-50 de oameni si pot sa va zic ca astia din Timisoara, bloggerii I mean, chiar sunt o comunitate. Si au reusit sa ne faca se ne simtim bine in orasul lor sub atenta indrumare a Nebuloasei, Cristinei si a lui Daniel care ar trebui probabil sa se apuce de organizat evenimente impreuna, apparently le iese foarte bine:). Ei au fost sprijiniti de Hotel Timisoara care ne-a cazat, de KFC care ne-a hranit, de Porsche Timisoara care ne-a plimbat, de Trabucuri.com care ne-a dat sa bem, de BlueAir care ne-a dus si ne-a adus si de StartupDays.

And last, but not at all least, felicitari BlogdeTurism pentru idee si proiect!

Si ca sa fie treaba treaba, Radu si Daniel de la Ftr.ro au facut si-un clip despre calatoria noastra prin Timisoara.

Poze gasiti aici (ale mele) si la oradeanul.com, Nebuloasa, Andrei, Lili, Radu, Cristi, Diana (pe Facebook).

Gasca cu care o sa am placerea sa ma plimb pe strazile din Timisoara ii are in componenta (in ordinea numerelor de pe tricou… sau nu) pe Makavelis, Corina, Alina si Razvan, Oradeanul, Lili, Alex, Iulia, Ana, Andrei, Radu Beligar si Daniel Iftene.

Daca vreti sa ne urmariti pe Twitter, hastagul e #timisoaranoastra:).

#Timisoaranoastra e un proiect al BlogDeTurism, realizat in Timisoara impreuna cu comunitatea de bloggeri.
Partenerii si sustinatorii evenimentului: Hotel Timisoara, Porsche Timisoara, Trabucuri.com, BlueAir, KFC si StartUpDays.

Si-acum stau sa ma gandesc ce ma tine in existenta asta de acum, daca viata pare a fi in alta parte. Obisnuita? Frica de ceva nou? Siguranta ca “rau cu rau dar mai rau fara rau”? Eventualele comentarii ale celor din jur care ar da dezaprobator din cap ca am dat vrabia din mana pentru… nici macar cioara de pe gard? Banii?
All of the above?

I still don’t know.