N-as fi scris povestea asta daca nu era Cristina Bazavan. I-a venit ideea sa faca primul ebook cu povesti de Craciun din Romania. Si a inceput sa adune istorioare. Unele sunt induiosatoare, altele te pun pe ganduri. Asta a mea … nu stiu cum e. Dar mi-a placut sa-mi amintesc de momentele alea din copilarie cand singurul meu scop era sa aflu cine e Mos Craciun de fapt.
“24 decembrie 1986. Hai taticule, spune poezia”. Barbatul o trase pe Mara langa el pe scaun, in fata radiocasetofonului pe care-l pornise sa inregistreze vocea copilei. Se gandea, ca in fiecare an, cum se va distra ea cand va fi mare ascultand caseta asta cu vocile copilariei.
Mara avea trac. Zici ca era in fata unei sali pline si uitase complet primul vers. Tatal o ajuta “Mos Craciun, toti..”. Mara trase aer in piept si continua “imi spun/ ca esti darnic si esti bun”. Turui cele cateva versuri, bucuroasa ca si le aminti pana la urma.
– Bineee, si acum sa-l asteptam pe Mos. Sa nu uiti poezia, ca Mosu’ se va supara si nu-ti mai lasa cadourile.
Panica. Ochii copilei se intristara brusc. Isi dorea asa de mult papusa aia inalta si frumoasa ca o printesa! O privea de cateva luni in vitrina magazinului de jucarii si ofta la gandul ca mai e atat de mult pana la Craciun. Si acum, sa o dea in bara asaaa, pentru un vers uitat? Se privi in oglinda, mahnita ca cei doi dinti din fata crescusera doar pe jumatate. “Daca Mosu’ o sa spuna ca sunt stirba si nu-mi da cadourile?”.
Dintr-o data, se auzi soneria. Inima Marei incepu sa bata cu putere. “Deci… Mos Craciun, toti imi spun….”.
– Mara, uite, a venit Mos Craciun!
– Saru’manaaa, zise fetita cu o voce puternica. Mosu’ era batran si surd, se gandi, ca bunica, sigur trebuie sa vorbeasca mai tare.
– Buna seara, dragii mei! Dar ce fetita frumoasa avem noi aici! Ai fost cuminte?
– Daaaa, urla aproape Mara.
– Si ai pregatit si o poezie pentru Mosu’?
– Daaaa!
Incepu sa spuna poezia, cu intonatie, asa cum o invatase mama. Intre timp il studia pe Mosul asta, care se asezase pe un scaun, tinand sacul rosu langa el. Oare ce avea acolo?
– Bravo, fata Mosului! Uite, pentru ca ai fost cuminte, ti-a adus Mosul o papusa frumoaaasa
Mosul baga mana in sac si scoase, intr-adevar, o cutie mare in care se afla cea mai frumoasa dintre papusile lumii. Numai ca, intr-o fractiune de secunda, Mara zari, pe sub haina rosie, maneca unui costum gri inchis.
– Mama, dar Mos Craciun de ce poarta costum? Eu nu cred ca ala era Mos Craciun.
– Mara, mama, dar Mos Craciun e si el om. Trebuie sa poarte ceva pe sub haina lui rosie.
Hm, gandi fata, Mos Craciun e om? Ideea asta nu-i trecuse prin cap. Dar daca e om, cum poate el sa ajunga la toti copiii din lumea asta in aceeasi noapte?
Dupa jumatate de ora, incepura sa apara musafiri. Mara, cu papusa in brate, era in centrul atentiei. Toata lumea o intreba de unde o are, cum o cheama, si ce poezie a spus Mosului. Observa, pe furis, ca unul din invitati avea acelasi costum cu al Mosului.
– Mama, nenea Nelu are costum ca Mos Craciun!
– Nu se poate asa ceva. Nelule, spune-i tu, nu-i asa ca ai venit de acasa?
– Da, zise barbatul putin incurcat, sigur ca de acolo vin.
Mara stranse papusa la piept si-i privi cu neincredere. Zambetul strengar al mamei ii dadea de banuit. Daca la ea nu venise Mos Craciun cel adevarat? Primise ce-si dorise, e adevarat, dar daca totusi Mosul asta nu era cel care trebuia?
– Buni, Mos Craciun purta costum, sa stii, incerca Mara si ultima varianta.
– Fata mea, Mos Craciun e intotdeauna adevarat. Sa nu uiti asta:)
