Nu de alta, dar as fi fost a complete failure. Niciodata nu cred ca o sa stiu cum sa “vand” ceva. Rareori imi dau seama care sunt atuurile si calitatile de scos in fata, sunt probabil prea sincera si severa cu mine (si cu orice are legatura cu mine) incat am tendinta sa minimizez orice ar putea fi misto.
Culmea, nu mereu patesc asta la munca, de unele lucruri imi dau seama, insa cred ca e vorba mai degraba de practice decat de altceva. Insa in viata mea in general, mai ales cand e vorba de mine, nimic nu e de ‘scos in fata’. D-asta ma enervez cand mi se servesc exemple de viata, aceleasi de acum 20 de ani. Sa va dau un exemplu:
– acum 20 de ani mama imi zicea: uite verisoara-ta, a luat 10 la olimpiada, a luat premiul I, a castigat nush ce concurs. Asa trebuie sa faci si tu
– acum 10 ani, tot mama: uite var-ta, fata desteapta, bursa in America, bravo ei. Nu stiu tu de ce nu te inscrii la bursele astea
– in zilele noastre: draga, uite ce viata frumoasa: casa in NY, un copil, al doilea pe vine, serviciu serviciu, sotul, sot… bravo ei…
Eu eram.. fara argumente. Daaa… am o varsta, dar n-am plantat un pom pana acum (dar am plantat destule rosii, am plivit ceapa, am adunat prune si cartofi.. oare astea se pun?), de casa nici nu imi pun problema, iar de inotat nu prea stiu sa inot ca sa salvez un om de la inec. Sau de la orice altceva for that matter. Asa ca am inghitit galusca si am incheiat conversatia (astea moralizatoare in care ti se cere socoteala mereu sunt neplacute), insa apoi mi-am dat seama ca, daca eram mai iute de minte si mai aware de calitatile mele, ignorand complet defectele, as fi avut vreo doua replici sa dau la exemplele astea ce mi se servesc de atata vreme. Eheeei, de aveam eu stofa de vanzator, sa vezi cum mai aveau toti nitel si-mi ridicau statuie!
