Cred ca Ruxa, atunci cand mi-a dat leapsa asta, a avut prea mare incredere ca as putea produce o poveste frumoasa. Ma gandesc ca, desi am vrut toata viata sa ma fac scriitoare sau ziarista, imi dau seama ca nici una nici alta nu sunt pentru mine. In primul rand pentru ca nu am acel talent la scris necesar unui text literar, si nici instinctul de jurnalist pe care mi l-as fi dorit.
Cu toate astea, o sa-mi incerc puterile si o sa-mi testez penelul cu some fiction.
______________________________
“Pune si tu florile alea in vaza, si ai grija sa le tai cozile putin. Rezista mai bine asa”. Fata lua florile si, cu lehamite, se misca spre bucatarie. Avea gandurile imprastiate si o zi extrem de proasta. Nu-si putea explica, cu oricata sinceritate s-ar fi privit inlauntru, de ce era atat de iritata, de ce parca i se inecasera toate corabiile. Putea sa fie intalnirea esuata de aseara, saptamana grea ce tocmai se incheia, lipsa oricaror planuri optimiste. Se gandea la toate astea de-a valma, in timp ce curata florile, si nu-si putea stapani cate un oftat razlet, de parca tot greul lumii ii apasa pe umeri. Iesi apoi pe balcon. Fuma absenta, in timp ce un porumbel razlet isi facea de lucru pe pervazul geamului de alaturi. Ii privea miscarile, ochii, aripile. Intotdeauna cand era deprimata, se gandea ce ar face daca ar castiga la Loto. Primul lucru: ar fi plecat intr-o calatorie luuuunga, undeva unde e cald mereu, unde e vara si frumos, intr-un loc exotic. Ar sta tolanita in hamac, cu cateva carti alaturi, si probabil s-ar satura de atata somn… Eh, vise.
Se intoarse in casa cu mainile aproape inghetate. Se gandi ca mai bine s-ar pune sa citeasca ceva, era in urma cu toate, in curand incepea sesiunea si din bibliografie erau bifate doar cateva carti. Alese una de pe raftul ticsit. O deschise si ochii ii cazura pe cele cateva randuri de pe prima pagina: o dedicatie cheesy de la un fost. Se stramba si o inchise. Alese alta, un Huxley serios, “Cantec de lebada“. Se uita la poza autorului de pe coperta. Intodeauna si-l imaginase pe Huxley un domn serios, cu palton si palarie, chiar si atunci cand era prea cald pentru asa tinuta, oficial si poate prea filosofic pentru gustul ei. Mnea, nici Huxley nu merge pentru ziua asta. Hai, poate Fowles. “Magicianul” nu suna rau. Citi descrierea: “Amestec de Bildungsroman, filosofie, mitologie si literatura, “Magicianul”, aparut in 1966 si revizuit in 1977, este o adevarata sarbatoare intelectuala, dar si o descatusare a pornirilor erotice”. “Adica ce”, gandi ea, “imi amesteca el, in catamai cartea, niste sex pe o pajiste verde crud sau intr-o mare de un albastru infiniiiiit, vreo zeitate, vreun citat de da pe spate fetele de liceu… si gata capodopera?!”.
Nu se putea hotari, asa ca abandona si ideea cu cititul. Se tranti in fotoliu, nedumerita. In ce univers de pe lumea asta un om care are de tot ce-si putea dori, familie, casa, sanatate, bani, poate sa treaca prin starile astea absolut ingrozitoare, ca si cum nimic si nimeni nu mai poate face nimic? Si toate astea din cauza unui telefon care nu mai suna? “Fato, ai luat-o razna, zau. Nu e ultimul barbat din lume…”, isi spuse cu resemnare. Si-n definitiv, de ce ar mai fi contat daca o suna sau nu? Stia de aseara ca asta nu se va intampla. Stia ca oricat de bine ar fi comunicat inainte, atunci cand inca nu se cunosteau, acum e altfel, pentru ca s-au vazut. Si, oricat s-ar fi mintit, i-a vazut expresia de dezamagire cand a dat cu ochii de ea in bar. Da, ok, nu e tocmai o silfida. Nici macar blonda nu mai e, asa cum isi trecuse in profil. Mda, si e si cam scunda. Si nici macar nu gasise in tot dulapul ala mare ceva misto cu care sa se imbrace. Dar se gandise ca lucrurile astea sunt mai putin importante. Ca doar s-au inteles atat de bine inainte, in cele cateva mailuri schimbate, incat nu va conta ca nu arata ca pe vremea liceului.
Deschise laptopul si incepu sa-si refaca profilul. Maybe this time…
________________________